Monday, November 18, 2024

“Free China: curajul de a crede” – 19 Noiembrie la Medias

By on 14 noiembrie 2013 1 1649 Views

Marti, 19 noiembrie 2013, Epoch Times România și  Asociația culturală „Mediașul Nostru” vă invită la vizionarea filmului: „FREE CHINA: Curajul de a crede”, distins cu 6 premii internaționale, și la prezentarea bestseller-ului: „Organele Statului” .Evenimentul va avea loc la Casa Gazelor Naturale de pe șos. Sibiului nr. 5, Mediaș începând cu orele 17.00.

Documentarul “Free China: Curajul de a Crede” este regizat de Michael Perlman, realizatorul filmului “Tibet: Dincolo de Frică” și co-produs de televiziunea NTD cu sediul în New York. Filmul examinează gravele încălcări ale drepturilor omului din China prin poveștile remarcabile ale lui Jennifer Zeng, fostă membră a partidului comunist și a doctorului Charles Lee, un om de afaceri chinez-american, care împreună cu sute de mii de cetățeni pașnici au fost privați de libertate și torturați pentru credințele lor spirituale.

Continuând tema abuzurilor din China, cartea “Organele statului – Abuzul transplanturilor în China care va fi prezentată după film, este scrisă de 11 autori de pe 4 continente şi 7 ţări, din diferite medii profesionale și abordează problema spinoasă a provenienţei organelor folosite în industria de transplant a Chinei. Această compilație de 11 eseuri care include declaraţii ale martorilor, informaţii oficiale, statistici, date cronologice şi analize în profunzime ale situaţiei din China.

Publicul este invitat după vizionarea filmului și prezentarea cărții la discuții pe marginea subiectelor prezentate in cadrul unei sesiuni de întrebări și răspunsuri.

Eveniment organizat în colaborare cu Casa Gazelor Naturale.

1 Comment
  • Mihai Buninet 11 ani ago

    Un eveniment ce se anunta a fi foarte interesant si la care merita sa mergeti cit mai multi.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.