Sunday, December 16, 2018

Intr-una din zilele trecute am fost la o institutie publica din Sibiu. Locatia are parcare privata cu bariera si cu plata. Am parcat masina, am rezolvat problemele la biroul de contabilitate, a durat cam doua ore. Revin la masina, ma duc la automatul de parcare sa platesc si surpriza…mi-am uitat portofelul in birou la Medias. Merg la automatul de plata, era cineva care ii facea mentenanta si zice “Haideti, platiti, va rog”. Zic, nu nu vreau doar sa stiu cat costa pentru a face rost de bani, ca mi-am uitat portofelul acasa. 2 lei. Ok, cum fac rost de 2 lei sa ies din parcare? Sun un prieten? il deranjez sa vina pana la parcare pentru 2 lei? Ma gandesc sa cer doamnelor de la contabilitate cu care am semnat un contract si am discutat. Intru in birou si zic:

– Nu va suparati, am o problema mai neobisnuita. Mi-am uitat portofelul acasa si va rog sa-mi imprumutati 2 lei sa platesc parcarea. Vi-i transfer intr-un cont sau ii aduc data viitoare cand ajung la Sibiu.

Doamna a ridicat din sprancene si cu o privire suspecta, zice sa stau putin ca da un telefon – “Domnul Albu, va rog sa deschideti bariera la o masina alba VW, ca CICA n-are 2 lei sa plateasca parcarea. Mda mda, bine, multumesc” si revine cu privirea in calculator.  “Cica n-are 2 lei sa plateasca parcarea” – aceste cuvinte m-au lovit. Adica ce fel de persoane a intalnit doamna in viata ei, astfel incat sa nu ma creada ca chiar n-am 2 lei la mine sa platesc parcarea si vreau sa ma sustrag de la aceasta plata prin tertipuri de genul.

In fine, e ciudat sa n-ai bani la tine…a fost o lectie interesanta, mai ales neincrederea…

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.