Asociația Parteneriatul Global al Apei a inaugurat sâmbătă, 26 martie, dispozitivul Green Cat. Dispozitivul „Green Cat” este o unitate plutitoare autonomă (UPA) proiectată pentru a aduna deșeuri plutitoare/pet-urile din apele curgătoare. Este echipată cu motoare electrice programate electronic și controlată prin radio-comandă. Dispozitivul a fost prezentat în cadrul Salonului Inovării și Cercetării 2021 din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați, desfășurat în perioada 10-12 noiembrie 2021. În urma participării la această competiție – eveniment, catamaranul „Green Cat” a primit medalia de bronz.
Lansarea catamaranului a avut loc pe faleza din Brăila.
Construcția sa este parte a proiectului „Dunăre fără plastic” care își propune să lase Dunărea mai curată în Tulcea, Brăila și Galați.Proiectul Dunăre fără plastic/ Danube free plastic face parte din programul Cu apele curate, implementat de Asociația Parteneriatul Global al Apei – Global Water Partnership (GWP-ROMANIA) în parteneriat cu Universitatea Dunărea de Jos din Galați, Facultatea de Arhitectură Navală și Centrul de Cercetare Arhitectură Navală, Organizația Națională Cercetașii României (filialele Lotus-Tulcea, Nufărul Alb- Brăila și Roza Vânturilor – Galați) și Asociația Global Project cu sprijinul Lidl România.
Colaboratorii care s-au alăturat proiectului, Biblioteca Județeană Panait Istrati din Brăila, Grupul de inițiativă Locală Creionăm Viitorul, Asociația CSR NEST și Complexul Muzeal de Științele Naturii, Răzvan Angheluță, Galați.
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.