O parere subiectiva, cum altfel?! Prima editie a Weinfest Medias mi-a intregit experientele cu festivaluri si spectacole: de la artist invitat sa cante (Festivalul Speo Arta) la blogger oficial (festivalul de folk “Ziua de Maine” mai multe editii, Festivalul de film MECEFF, Untold, Comedy Cluj etc), la director de festival sau coordonator Comunicare (Medias – Cetate Seculara), iata ca am ajuns si prezentator. Multumesc echipei de organizare pentru incredere si bucuria de a contribui la unul din cele mai faine evenimente ale orasului.
Cu ce sa incep?
Standurile si atmosfera
Am avut timp sa ma plimb printre standuri si sa vad multi cunoscuti dar si multi oameni noi, relaxati, discutand la un pahar de vin. Mi-au placut standurile, balotii de paie si modul cum a fost totul gandit: iti cumparai un cupon de degustare cu 20 lei, primeai un pahar personalizat si aveai acces la 12 degustari la fiecare crama prezenta. Mergeai cu paharul personalizat, degustai, discutai. Au fost standuri si cu turta dulce, lumanari, bijuterii din lemn, sticlarie si tatuaje. N-au fost mici si bere, acestea au festivalul lor.
Line-up-ul muzical
Ela si Solo au facut o treaba cu totul excelenta. Riscanta as zice, dar fiecare participant s-a putut regasi in acest ALTFEL de line-up. In premiera la Medias au urcat pe scena Weinfest – Beck Corlan, Swarms and the Sun, Tot Raul Spre Bine, Suburbia11, Zmei3, Meloterapia, Piano Violin Duet si au revenit trupe cum ar fi Desperado, Taxi, Motto, Ela Sol si Dinamic
Voluntarii
Da, pentru ca voluntarii fac ca evenimentele organizate la #Medias (indiferent ca e vorba de festival, cros, maraton de mountainbike) sa fie cu adevarat frumoase. Ei ne reprezinta, ei ajuta si ei transmit mai departe ospitalitatea specific medieseana.
Organizatorii
Oamenii care au stat in spatele acestui festival si cei care le-au acordat suport. Le-am simtit implicarea si dorinta de a face ceva pentru Medias, de a organiza un altfel de eveniment cu care sa ne mandrim, in special in contextul celei de-a 28-a intalniri a Sasilor din Romania. Edith Depner, Octavian Isaila, Ladislau Ciocan si Alfred Gokeler – voua va multumim!
Evenimentul a fost organizat de asociatia Ardealul Medias, Pusteblume Medias, Asociatia Locului Natal in parteneriat cu Primaria Municipiului Medias prin Directia de Cultura, Sport, Turism si Tineret, Consortiul Regiunii Gastronomice Europene, Forumul Democrat German, iar sponsorul principal Romgaz Medias!
Surse foto: Pagina Weinfest Medias, Istvan Bertalan.
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.