EvenimenteSibiuDogFest la Sibiu, Duminica 18 Septembrie

September 16, 2016by Feri Teglas0

Duminică, 18 Septembrie, Royal Canin și Hornbach vă invită la o nouă ediție a DogFest. Evenimentul va cuprinde prezentări de rase, traseu de obstacole și demonstrații spectaculoase de dresaj, alături de multe alte provocări distractive.

Și la această ediție, vizitatorii vor putea participa la concursurile de cunoaștere a raselor, dar și la o tombolă cu premii. Vor mai fi organizate, de asemenea, prezentări de rase, dar și un traseu cu obstacole pentru cei mai agili câini. Programul include și demonstrații impresionante de dresaj ce vor fi executate de specialiști în domeniu.

DogFest susține și încurajează iubitorii de câini spre adopția unui patruped ce își poate găsi stăpânul perfect în rândul participanților la eveniment. De aceea, începând cu anul trecut există posibilitatea de a adopta unul sau mai mulți prieteni patrupezi dintre cei aduși la eveniment de către Asociații.

„La ediția din 2015 am avut o participare record, de 400 de animale, care ne bucură și ne onorează. Astfel, sărbătorim unicitatea și frumusețea fiecărui câine și ne place să le oferim tuturor o nutriție echilibrată, bazată pe nevoile specifice ale fiecărei rase. Prin acest festival, ne dorim să aducem laolaltă câini și proprietari, pasionați dar si necunoscători, deoarece câinii chiar merită toată atenția și dragostea noastră” a spus Raluca Murariu, Manager Key Accounts & Digital la Royal Canin Romania.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

https://feriteglas.net/wp-content/uploads/2025/04/feriteglasnet-logo-white.png

Mă găsești și pe

https://feriteglas.net/wp-content/uploads/2025/04/feriteglasnet-logo-white.png

Mă găsești si pe:

Contact

Transylvania, Jud. Sibiu, Romania

Copyright by FeriTeglas.Net. Powered by Digital Tree Marketing

All rights reserved.

Copyright by FeriTeglas.net. Powered by Digital Tree Marketing All rights reserved.