Azi, intr-un birou de resurse umane in care ma aflam, a pasit o domnisoara de vreo 18 ani care dorea sa se angajeze ca ospatarita. A fost intrebata de ce vrea sa lucreze ca ospatar si a zis ca “Visul meu este sa lucrez ca ospatarita. Si tatal meu si mama mea au fost o perioada destul de mare. Am lucrat ca secretara si nu mi-a placut, imi place sa intru in contact cu lumea si sa nu fie un job static.”
Evident ca nu putea spune ca vrea sa lucreze, sa faca niste bani in cele 3-4 luni cat e in tara sa-si faca scoala de soferi (asta am aflat dupa aceea) dar hai sa presupunem ca o intr-adevar, candva, undeva, visul ei a fost sa fie ospatarita. Sincer si mie mi-ar placea, am scris aici despre asta, insa altundeva vreau sa ajung. Fiecare visam la tot felul de job-uri vazandu-le de departe si avand tot felul de impresii despre ele. Vaaai ce fain e sa lucrezi in radio, sau ca manager de hotel sau ca ingrijitor de animale, iar cand ajungi acolo iti dai seama si de “the dark side”. Si fata noastra n-a carat, inca, vreo 300 de farfurii pline si n-a stat in picioare la o nunta 30 de ore sau nu i-a suportat ifosele unui prieten de-a lui Bachus pana la 3 dimineata, sa stie ce e defapt ospataria.
Asta-i viata, visam, traim, ne reorientam, iarasi visam…
Titlul a fost inspirat din urmatoarea melodie:
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
1 Comment
”ca vrea sa lucreze, sa faca niste bani in cele 3-4 luni cat e in tara sa-si faca scoala de soferi”…păi tot un vis este și ăla :-), să-și ia carnetul de șofer.
Când încetăm să visăm…nu știu în ce ne transformăm. Experiența asta nu vreau s-o trăiesc.
Cred și eu că viața mea, este visul.