Când am vazut la Chinezu ca Dacia are campanie prin care ofera o Dacia Spring creatorilor de continut, timp de 5 zile, am zis “noh ce fain, ma bag”. Am aplicat și am fost sunat: “Ați fost acceptat în campanie, trebuie să veniți după mașină la București vineri”. Până la București? Cu trenul, să iau autobuz, metrou către sediul Dacia, să mă intorc cu o mașină care are 200 km autonomie? Deci trebuie să încarc la Brașov vreo 4 ore. Apoi să o duc înapoi?!…wow asta chiar mă scoate din zona de confort! MA BAG! :)). Eu am aplicat în ideea că-mi trimit mașina la reprezentanța Gammis din Mediaș…dar nu a fost așa. Deci iată-mă în tren, vagon restaurant (cu trenul am fost de 2 ori în ultimii 15 ani, și asta a fost ceva nou și ieșit din comun):
Am facut 6,5 ore Medias – Bucuresti si am platit 72 lei. Am luat biletul on-line, l-am printat. Tare, ce mai…a trecut timpul destul de repede. Ajuns în București, am luat un autobuz 4 stații, pe urmă metroul și am ajuns direct la Complex Dacia Business Center. Aici un tip de gașcă de la Dacia, Florin, mi-a prezentat mașina, am semnat documente și am plecat. Când mi-a arătat cum se pornește și am constatat că nu scoate niciun sunet, am fost puțin șocat, am tras un pic de cheie, recunosc :)). Scoate sunet mai puțin decât bicicleta mea electrică…
Am pus Waze și am plecat spre casă. Am vrut să vin pe Brașov dar mi-am dat seama târziu că waze-ul mă ducea pe Valea Oltului. Ata ete…mă intorc pe dincolo. Acuma zic asta este dar vroiam să prind apusul prin Bușteni, Predeal, în fine, n-am chiar murit de ciudă. Am urcat pe autostradă, i-am dat 110 km/h (viteza maximă constructivă 125km/h, i-am dat până la 120 :D) dar am observat că scade destul de repede autonomia așa că am calculat că în Pitești v-a trebui să încarc. Între timp m-am informat că încărcarea durează 1-1,5h cu fastcharge și există aplicația PlugShare care îți arată unde sunt stații de încărcare și dacă au fastcharge.
Autonomie la plecare – 175 km, prin Pitești îmi arăta că mai am vreo 30. Am căutat în aplicație o stație cu fast charge într-o parcare la un penny. M-am dus și era ocupată priza cu fastcharge, cealaltă este lipită cu ceva bandă izolată și nu se conecta. Am căutat alta…la un Kaufland, la vreo 5 km. Mai aveam vreo 25 km autonomie dar tot nu mi-a fost totuna, dacă rămâneam pe undeva?!
În fine, am ajuns la Kaufland, stație E-Charge Trebuie descărcată aplicația e-share, făcut cont, scanat un qrcode si Kaufland face cinste cu o incarcare pe zi (cică). Am încercat să fac cont și deși am pus parole super complicate, nu vroia să-mi finalizeze inregistrarea, cum că parola ar fi prea simplă. Am intrat pe web și mi-am făcut cu parola sugerată de ei…Bun, pe urmă am încercat să scanez QR codeul, am intrat in aplicația Kaufland, în pagina de generare a voucherului dar n-am reușit să beneficiez de facilitatea Kaufland așa că am încercat să încarc în aplicația E-Charge 100 lei ca să pot cumpăra niște kwh. Nu a mers, am bagat cardul, am aprobat plata cu BT Pay, în aplicație 0 lei. Bani luați dar în aplicație 0 lei. Am sunat la asistență clienți și mi-au zis că nu apar banii pe adresa mea de e-mail, să verific daca chiar s-au luat. Nu s-au luat, deși am autorizat plata în BT Pay și am primit confirmare. Mi-au sugerat să refac plata din portalul web că poate fi eroare de la aplicație. Am refăcut-o, au apărut banii, am pus la încarcat.
Cam 1 h a durat “plinul”, 20 kwh, aproape 40 lei, calculat ar fi cam 0.2 lei/km. Cei de la Dacia mi-au dat un card, dar e valabil la stațiile EVConnect.
Deși are 45 cai putere, mașina trage bine la capacitatea asta. Aproape de Sibiu îmi arăta 45 km autonomie (până la Mediaș sunt 55 km) am zis că nu mă risc și am oprit în Șelimbăr la Sibiu Shopping City și am încărcat. Tot cam o oră și aproape 40 lei. Am făcut 162 km Pitești – Sibiu și mai scria că mai am 45. Deci pe drum normal (nu pe autostradă) cam la 200 km e autonomia medie. Asta o știu și din discuții cu alții care au avut experiențe.
Cam asta a fost prima interacțiune cu Dacia Spring. Din start vă spun că nu este o mașină de astfel de drumuri, chiar în descrierea de pe pagina oficială scrie AUTOTURISM DE ORAȘ 100% ELECTRIC. Dar mai multe despre cum e Dacia Spring în oraș după ce testăm.
Tu ce părere ai de mașinile electrice?
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
2 Comments
Tare complicat la drumuri lungi. Aștept vesti despre cum e in oras cu ea. Ma bate sotul la cap de jumate de an cu ea.
[…] cum v-am scris aici, am avut 5 zile full cu Dacia Spring 100% electric ca să-mi fac o idee despre această mașină. […]