Sambata am participat la un program de teambuilding  de tip treasure hunt. Acesta a presupus impartirea grupului pe doua echipe si realizarea unor task-uri – fotografii de realizat si obiecte de colectat. Fiecare fotografie si obiect are un anumit punctaj. Castiga echipa care acumuleaza cel mai mare punctaj. Am mai scris despre programul acesta aici. Este un program foarte distractiv si l-am facut de multe ori. De fiecare data, la jurizare, exista discutii intre echipe – ba ca au trisat, ba ca le-au furat din obiecte, ba ca nu stiu ce. E nomal si e bine sa fie spiritul asta de competitivitate. Sambata, intr-una din echipe era si seful grupului, Mirel. Nu era in echipa castigatoare. Imediat dupa jurizare, participantii, grupati in echipe radeau, se uitau la fotografii dar si carcoteau despre corectitudinea celorlalti. La un moment dat, Mirel intrerupe vanzoleala si spune:

“Mai, stati putin, vreau sa va spun ceva. Echipa mea felicita cealalata echipa pentru ca castigat concursul. Bravo!” Tacere totala! Apoi unul din echipa lui, asa soptit “Da’ cum au castigat ca si noi am mers foarte bine?!”. Mirel a raspuns “Da, bravo, dar s-a facut jurizarea, asta este, hai la hotel sa ne incalzim!”

Un gest simplu  care pe mine m-a impresionat.

sales-leadership