Conform celui mai lung studiu despre fericire, realizat de universitatea Harvard, pe durata a 75 de ani, calitatea relațiilor pe care le avem ne determină sănătatea și fericirea. Iar muzica, și în special genul folk, are acea calitate de a aduce oamenii împreună și a crea relații autentice. Cercetările au relevat că există în creierul nostru o parte dedicată procesării muzicii. Cântatul și ascultatul muzicii are un impact direct asupra neurochimicalelor din creier, în special a celor cu roluri în stimularea conexiunilor sociale. Oameni speciali din Cluj, Alba, Săcele, Buzău, Piatra Neamț, Sibiu, Bistrița, Năsăud, Arad, Constanța, invitați, concurenți, organizatori, voluntari, juriu, mass media- indiferent de reședință sau rol, au vibrat la unison în Mediaș,  într-un cocktail perfect de muzică, poezie și trăiri.
Am remarcat în primul rând calitatea umană a concurenților și invitațiilor, smerenia, onestitatea, adecvarea și în cele din urmă calitatea artistică, compozițiile, instrumentația și prestația scenică. Cred ca toate acestea au adus publicului medieșean (și nu numai, pentru că festivalul e transmis și on-line) momente de fericire.
(din ziarul Festivalului Medias-Cetate Seculara 2017 – An 6, nr. 2)