Tuesday, September 21, 2021
În perioada 30 iulie – 1 august are loc Festivalul „Sighișoara Medievală”. Ajuns la cea de a XXVII –a ediție, festivalul surprinde, pe parcursul a trei zile, stilul medieval cu tot ce are el mai frumos și mai autentic.
Peste 100 de artiști, din țară și străinătate, vor fi prezenți la Sighișoara!Muzică și dansuri medievale, piese de teatru în premieră, animații și teatru pentru copii, ateliere și tabere meșteșugărești, cavaleri, domnițe, războinici, trubaduri și menestreli. Toate, într-o atmosferă medievală reală, în Cetatea Sighișoarei.
În prima zi a Festivalului vom avea, printre alte evenimente de marcă, premiera piesei de teatru „Farsa Jupânului Pathelin”.
Întreg evenimentul este prezentat de îndrăgitul om de televiziune: Dan Negru.
Duminică, în ultima zi a Festivalului „Sighișoara Medievală”, vom avea un concert extraordinar susținut de Trupa Phoenix iar Festivalul „Sighișoara Medievală” se încheie cu un foc de artificii. Dintre artiștii prezenți la eveniment amintim de: Truverii, Menestrelii cetății de Scaun, Zânele Silvane, Ilinca împreuna cu Domnișoara Pogani, Maeștrii Bălgradului, Străjerii de Mühlbach, Războinicii Varegi (Bulgaria).
Anul acesta, pe parcursul festivalului, în Cetatea Medievală stilul medieval este elementul obligatoriu.
Intrarea în Cetatea Medievală este liberă!
Evenimentul se va desfășura cu respectarea măsurilor legale aflate în vigoare pentru prevenirea răspândirii cu virusul SARS – CoV – 2. Siguranța participanților este prioritară!

Zonele de desfășurare ale evenimentului sunt:
Cetatea Medievală: Piața Cetății, Piața Muzeului (Zona dintre Biserica Mănăstirii, Muzeul de arme și Turnul cu Ceas; Zona din Jurul Bisericii Mănăstirii; Zona din fața Primăriei), Strada Școlii, „Piața Rățuștelor”, Parc – zona Turnul Cizmarilor și str. Zidul Cetății – zona Turnul Cizmarilor.
Piața Octavian Goga.
Programul in imaginea de mai jos:
Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.