Sa vorbim putin despre locuinte… Asa cum va spuneam aici, acum vreo patru ani, cred ca la noi exista un cult al proprietatii, o lege nescrisa conform careia e firesc sa-ti pui ipoteca pe veniturile tale pe vreo 30 de ani ca sa ai ceva pe numele tau si ce lasa copiilor. Dezbaterea e mult mai ampla si nu vreau sa intru in detalii gen chirie vs. rata sau ce buna sau rea e investitia intr-un imobil.

Apartament vs. Casa

La prima vedere am putea spune ca majoritatea oamenilor isi doresc sa locuiasca la casa, sa aiba coltisorul lor verde, sa nu auda fiecare miscare a vecinilor, sa poata sa aiba in conditii bune un catel/pisica etc. Insa sunt si persoane care nu se vad locuind decat la bloc. De obicei sunt persoane cu foarte putin timp liber, care n-au timp de intretinut o curte/gradina. Iar la modul cum se misca lucrurile in prezent nu e de mirare ca nu ne mai gasim timp pentru nimic.  Teoretic casele sunt mai scumpe decat apartamentele daca vorbim de aceeasi pozitionare, dar lucrurile se schimba atunci cand facem comparatia intre un apartament in centru si o casa la periferie.  Trebuie cantarite mai multe aspecte referitoare la pozitionare, cheltuieli, investitii etc.

La tara vs la oras

Desi tendinta generala este cea de parasire a satelor si de mutare la oras, si in general in cele mari, cosmopolite, observ totusi ca sunt persoane atrase de pretul mic al locuintelor si de cadrul natural oferit de satele si comunele din Romania, in special cele din Transilvania. Avantajele cadrului natural, al linistii, al simplitatii vietii si al preturilor la imobile sunt contrabalansate de necesitatea navetei,  penuritatea evenimentelor culturale sau modurilor de petrecere a timpului liber. Din pacate sistemul de transport nu e foarte bine pus la punct, iar atunci cand vine vorba de un copil in familie (sau mai multi), pe langa lipsa unor mijloace de transport in comun pentru scoala, trebuie sa ne gandim si la siguranta lor.  Tentatia te face sa compari cu zonele urbanizate din Spania, Italia, Canada, insa acolo puterea financiara a familiilor si modul lor de organizare inlatura acest dezavantaj. 

Casa de vacanta

Cand vine vorba de case de vacanta putem spune ca vorbim de un lux pe care multi dintre romani nu si-l permit. Pe de alta parte unii din cei care si l-ar putea permite considera ca este o prostie. In sensul ca te limiteaza in alegerea destinatiei, pentru ca trebuie sa mergi tot timpul acolo, sa intretii casa, sa vezi daca e totul in regula si asa mai departe.  Totodata trebuie sa investesti tot timpul bani in reparatii, renovare, dezvoltare.  Nici eu, daca as avea posibilitatea, n-as investi intr-o asemenea destinatie de vacanta proprie.