Colegii de la Nova TV au publicat un material foarte interesant despre faptul ca in centrul Mediasului sunt peste 40 de spatii comerciale de inchiriat si aproape o strada intreaga e disponibila pentru cei care vor sa-si deschida sau sa-si dezvolte un business in zona centrala. Au fost multe mici afaceri care s-au inchis dupa 2-3 luni pentru ca “n-au mers”. Va propun sa analizam putin situatia si chiar sa facem cateva calcule foarte sumare.

1. In primul rand cred ca sumele vehiculate pentru chirii sunt imense.

Sa ceri 400-500 si chiar 700 de euro pentru un spatiu comercial in Medias cred ca e exagerat. Grosso modo si ultrasimplist, daca as vrea sa-mi deschid un magazin in centrul Mediasului pentru a acoperi costurile:

– cu chiria ( sa zicem 500 euro – 2250 lei)

– doi angajati – 4000 lei (cu contributii cu tot)

– cheltuieli administrative/ terti – 1000 lei

ar trebui sa am un profit de 7250 lei, deci incasari totale lunare de 36250 lei. Daca impartim la numarul de zile lucratoare ( sa zicem 22) ar trebui sa avem incasari zilnice de 1647 lei. Daca pretul mediu al unui produs ar fi 18 lei (ipotetic, sa presupunem), ar trebui sa vand 91 de produse, sa zicem ca se cumpara in medie 2 produse/client, ar trebui sa am 45 de clienti pe zi, in fiecare zi. In functie de produs/pozitionare/cerere e fezabil sau… nu prea. Oricum volumul este mare pentru o afacere la inceput.

2. Micii intreprinzatori nu au niciun fel de planificare strategica si asteapta ca business-ul sa fie profitabil in primele 2-3 luni.

Din lipsa experientei si a unui background de business, majoritatea celor care isi deschid mici afaceri nu au niciun fel de planificare strategica, nu se gandesc la timpul necesar unui business sa ajunga la break even si nici nu apeleaza la consultanti.

Dupa parerea mea este prematur sa te astepti ca un business sa fie profitabil in primele 6 luni de la deschidere.

Antreprenorii nu au campanii de comunicare sau de promovare, se asteapta ca pozitionarea in centru sa le aduca direct succesul, in primele luni de viata ale unei afaceri.

In concluzie pana proprietarii de spatii comerciale nu-si revin la niste tarife suportabile si micii intreprinzator nu-si planifica afacerile asa cum ar trebui, centrul orasului va ramane “de inchiriat”.  Multe aprecieri celor care rezista si mentin in viata zona comerciala centrala.

medias_ed8894c3c747852ee93448ccde380db0